Motorola Razr, telefonul pliabil de 1.500 euro, este extrem de greu de reparat, în ciuda faptului că e foarte fragil

Motorola a livrat înainte de data comunicată iniţial mai multe unităţi ale noului său telefon pliabil Razr, iar cei care le-au primit au început să publice pe internet diverse clipuri video şi fotografii cu dispozitivul. Unele au prezentat aspecte negative, precum problemele hardware pe care le-au întâlnit, în timp ce alţii par să creeze conţinut „util”, precum un ghid de dezasamblare pentru cei care vor să repare telefonul acasă. Se pare însă că procesul este complex şi foarte periculos, orice mişcare putând distruge complet terminalul.

Telefoanele pliabile sunt deja cunoscute pentru fragilitatea lor, deci la un moment dat, unii utilizatori se aşteaptă ca acestea să se strice, în ciuda preţului ridicat. După terminarea garanţiei, singurele opţiuni de reparaţie va fi service-ul oficial, care de obicei cere preţuri mari, realizarea operaţiunii într-un service neautorizat şi reparaţia acasă, în regim propriu. Clipul de mai jos, publicat de PBKreview, detaliază pas cu pas procesul de dezasamblare a fiecărei componente în parte pentru Motorola Razr.

Se pare că pentru a integra atât de multe componente într-un spaţiu atât de mic, cei de la Motorola au fost nevoiţi să miniaturizeze multe dintre componente, în timp ce totul este ţinut bine în carcasă cu adeziv puternic şi foarte multe şuruburi. Toţi conectorii sunt ataşaţi de cabluri subţiri şi foarte fragile, iar unele operaţiuni necesită multă răbdare şi pot fi periculoase. De exemplu, bateria este lipită de placa de bază şi necesită dezlipirea folosind o unealtă tare şi subţire. Această operaţiune poate duce la deteriorarea bateriei, putând cauza explozii în cazul în care învelişul exterior este perforat.

Cea mai proastă veste este însă faptul că ecranul, cea mai fragilă componentă, poate fi scoasă ultima din carcasă, iar o a doua baterie este lipită de partea din spate a acestuia, dezlipirea fiind din nou complicată şi periculoasă.

This post was last modified on 6 februarie 2020 6:28